O que é felicidade?

     











  

              No mês passado, tentei muito para encontrar uma resposta. Aprendemos como comer, falar, nadar ou para ser o melhor em nossa carreira. Mas, aprendem-nos como ser felizes?

     "A maioria das pessoas é tão feliz como eles fazem as suas mentes para ser" - Abraham Lincoln

            Felicidade e infelicidade são lados opostos de uma decisão sobre sua situação. Se você julga sua situação tão ruim para você, que é a infelicidade. Se você julga uma situação tão bom para você, que é a felicidade.
            A experiência da felicidade é um desses termos gerais, que usamos para dizer, "Eu me sinto bem emocionalmente." As pessoas usam termos diferentes para descrever o que é bom para eles. Para alguém que poderia ser a excitação, paixão, alegria, satisfação, liberdade, sentindo-se plenamente vivo com a inspiração e alegria. Por outro, poderá ser mais pacífica, sentimento de conteúdo, capaz, esperançoso, satisfeitos e confortáveis. Tudo o que você chamá-lo, apenas sente bom danado.
           Acho que o nosso estado natural de ser é ser feliz. A felicidade é o que você sente quando você não está sentindo...

dúvida do self
deprimido
odioso
temeroso
preocupado
insatisfeito
entediado
tristeza
vergonha
culpa
descontentamento
ansiosa
irritado
com raiva
irritada
sublinhado
frustrado
perturbar
abaixo
triste
invejoso
 

ou 

ciúmes...

          Ufa! Isso é uma longa lista! Mas, Prazer = Felicidade?
         Para mim, felicidade não é prazer, embora possa parecer semelhante. O prazer é dum mundo exterior... Podemos encontrar o prazer em comprar um carro novo ("Pai Natal, quero!"), ou ir de férias, ou com amigos para jantar, ou .... a lista é longa o que podemos apreciar experimentando. Prazer requer um estímulo externo para experimentar, a felicidade não.  

         A felicidade é uma crença sobre si mesmo e ao mundo exterior. Podemos fazer algo, mas não estar felizes e podemos não fazer nada e ficar feliz só pensar...
        A felicidade é objetivo de todo mundo, a vida é nossa oportunidade de aprender a ser feliz, não importa quando, como ou onde.

        Obrigada por esta lição!

"La cabaretul iubirii..."

Cineva drag mi-a sugerat sa scriu din nou. Parca simteam si eu asta, dar lasam acea simtire undeva la fund, inecata de prea multe ganduri, de trairi spontane, de rabufniri si apoi repaus... Ce am spus? De ce am facut asta? Ce vreau? Iubesc sau nu iubesc? De ce? Si acestea sunt doar cateva... In acele momente de furie maxima viteza gandurilor era doar exemplul practic al fortelor electronice ale neuronilor- antrenate in acelasi timp... in acelasi timp cu lupta dintre fortele mele- forta de a intelege si fortarea de a nu rani, forta de a asculta, dorinta unei forte de a nu judeca, forta de a iubi fara sa ma intreb de ce si mai ales forta de a ierta... Cuvantul "forta". Ramai 3 secunde dupa ce il auzi! La ce te gandesti?

"La cabaretul iubirii" am aflat ca pentru a percepe în întuneric lucrul cel unic avem nevoie de o sursa de lumina. Naratorul mi-a marturisit acolo ca "Am găsit lucrul invizibil, pentru sursa de lumina este in noi". Ma gandeam ca sunt doar chestiuni fictive, ca vorbeste frumos si se joaca modernul biliard cu metaforele... De unde atata FORTA?

Cand spunem "forta" tindem sa ne gandim la ceva puternic si invingator- mai degraba la ceva brutal decat la ceva linistit, la ceva imens si nu la ceva mic... mai repede la ceva impunator decat la un fluture care zboara; poate la ceva orbitor pentru inamici si sigur nu la prima raza a diminetii si; mai mult ca sigur la ceva agresiv mai degraba decat la cea mai frumoasa incurajare adresata aproapelui...

Asta mi-a venit mie in minte, asa percepem cei mai multi dintre noi: luam forta ca pe o putere externa, curajul ca pe un orgoliu si sentimentele ca pe ceva ce putem controla "cu forta".

In portugheza insa, expresia "Força!" e folosita pentru "Curaj!"... Imi amintesc prima data cand cineva mi-a spus in Porto aceasta. Am ramas putin surprinsa, caci portughezii nu mi se parusera deloc agresivi sau orgoliosi, ci din contra! La putin timp dupa, aceasi exprimare am auzit-o de multe ori in jur si parca incercam sa mi-o amintesc in acele momente- la cabaretul iubirii... la limita dintre fortele opuse (F+/F-) care nu faceau altceva decat sa transforme sursa de lumina invizibila intr-un magnet dureros. Am inteles insa abia acum... multumesc, in acel moment chiar aveam nevoie!

"Lucrul cel mai bun din noi e ascuns pe undeva şi trebuie să-i dăm o mână de ajutor ca să-şi deschidă aripile, nu să le sufoce" (MARK LEVY), asa ca inchei in spiritul locului "Força!" ("Curaj, poti asta!").

One day, one story

       One of my fondest memories as a child is going by the river and sitting idly on the bank. There I would enjoy the peace and quiet, watch the water rush downstream, and listen to the chirps of birds and the rustling of leaves in the trees. I would also watch the bamboo trees bend under pressure from the wind and watch them return gracefully to their upright or original position after the wind had died down.

       When I think about the bamboo tree's ability to bounce back or return to it's original position, the word resilience comes to mind. When used in reference to a person this word means the ability to readily recover from shock, depression or any other situation that stretches the limits of a person's emotions.

        Have you ever felt like you are about to snap? Have you ever felt like you are at your breaking point? Thankfully, you have survived the experience to live to talk about it.

        During the experience you probably felt a mix of emotions that threatened your health. You felt emotionally drained, mentally exhausted and you most likely endured unpleasant physical symptoms.

        Life is a mixture of good times and bad times, happy moments and unhappy moments. The next time you are experiencing one of those bad times or unhappy moments that take you close to your breaking point, bend but don't break. Try your best not to let the situation get the best of you.

         A measure of hope will take you through the unpleasant ordeal. With hope for a better tomorrow or a better situation, things may not be as bad as they seem to be. The unpleasant ordeal may be easier to deal with if the end result is worth having.

         If the going gets tough and you are at your breaking point, show resilience. Like the bamboo tree, bend, but don't break!

Ajung zilnic la concluzia ca "A vida e bonita!"

Sunt în Porto(Portugal) de aproape o lună şi de atunci mi-am tot propus să-mi fac timp să scriu... să mă „refugiez” în cuvinte! Hmm... si e greu să le găsesc, probabil de aceea am amânat momentul. Pe zi ce trece parcă e tot mai greu pentru că deja m-am ataşat de acet loc- zi de zi, cuvânt după cuvânt învăţat şi pas cu pas, pe o stradă nouă şi altfel.
Mi se pare că sunt aici de mult mai mult timp... au fost zile mai mult decât pline: simt că mereu descopăr ceva nou- un loc, un gest, dar mai ales ceva ce face parte din mine... mă descopăr treptat şi rămân uneori şocată- arunc priviri şi în trecut şi văd totul cu alţi ochi. De aici, universul meu se vede altfel! Au fost unele zile în care am vrut să mă „rup” de familie, prieteni, chiar de tot. Nu înţelegeam de ce simt asta, de ce mă lasă rece orice conversaţie, de ce nu mă mai afectează orice cuvânt, de ce nu mai râd la glumele la care înainte glumeam? Preferam singurătatea, dar nu în sens patologic... am început să mă descopăr pe mine, să stau cu mine după atât de mult timp, să mă cunosc parcă pentru prima dată. Mă întreb de ce, noi oamenii credem cu certitudine că ştim ceva, că îl ştim atât de bine pe cel de lângă noi, că îl „citim”, când nu ne cunoaştem nici măcar pe noi?
Cred că în ambele cazuri ne credem supra-oameni... Dumnezeu ne-a creat atât de complecşi, încât privindu-ne zilnic în oglindă ni se pare că mereu e ceva nou, de care nu ştiam. E minunat, de aceea putem spune cu certitudine ca „a vida e bonita”!

Într-o societate atât de materialistă, un tânăr poet se opreşte o clipă, să vorbească despre "Fenomenul tânăr"

Te-ai oprit şi ţi-ai zis:

Lucrarea timpului n-am cum s-o înţeleg.

Iată, plopii risipesc aur pe câmp,

Păsările călătoresc întotdeauna spre soare,

Florile se retrag în seminţe

Şi toate se-ntorc de unde-au plecat

Să-şi rostească imnul cel pururea nou.

Cineva ţi-a răspuns: poţi observa însuţi

Că mersul tău e mult mai încet,

Îţi slăbeşte vederea.

Tot mai rar te încumeţi să cânţi

Şi tot mai greu te decizi

Să mânuieşti uneltele ce te outeau consacara

Fenolemului tânăr

A tăcut o clipă apoi:

Se constată că-ţi place amurgul,

Că te uiţi la lucruri de parcă nu le-ai vedea,

Că te încurci în alegerea drumului

Semnul tău e acum îndoiala

Şi ezitarea.

Ai spus, după o lungă perioadă de tăcere:

Ezitarea mea e bucuria

De-a discerne cele ce vin din curgerea vremii.

Urmăresc călătoarele spre sursele soarelui,

Ori aşteptarea seminţelor, mirându-mă

Ce lumină se face în lume când visezi….

„În visul tău e totul ! “, visează, fiecare zi e specială...