Ajung zilnic la concluzia ca "A vida e bonita!"

Sunt în Porto(Portugal) de aproape o lună şi de atunci mi-am tot propus să-mi fac timp să scriu... să mă „refugiez” în cuvinte! Hmm... si e greu să le găsesc, probabil de aceea am amânat momentul. Pe zi ce trece parcă e tot mai greu pentru că deja m-am ataşat de acet loc- zi de zi, cuvânt după cuvânt învăţat şi pas cu pas, pe o stradă nouă şi altfel.
Mi se pare că sunt aici de mult mai mult timp... au fost zile mai mult decât pline: simt că mereu descopăr ceva nou- un loc, un gest, dar mai ales ceva ce face parte din mine... mă descopăr treptat şi rămân uneori şocată- arunc priviri şi în trecut şi văd totul cu alţi ochi. De aici, universul meu se vede altfel! Au fost unele zile în care am vrut să mă „rup” de familie, prieteni, chiar de tot. Nu înţelegeam de ce simt asta, de ce mă lasă rece orice conversaţie, de ce nu mă mai afectează orice cuvânt, de ce nu mai râd la glumele la care înainte glumeam? Preferam singurătatea, dar nu în sens patologic... am început să mă descopăr pe mine, să stau cu mine după atât de mult timp, să mă cunosc parcă pentru prima dată. Mă întreb de ce, noi oamenii credem cu certitudine că ştim ceva, că îl ştim atât de bine pe cel de lângă noi, că îl „citim”, când nu ne cunoaştem nici măcar pe noi?
Cred că în ambele cazuri ne credem supra-oameni... Dumnezeu ne-a creat atât de complecşi, încât privindu-ne zilnic în oglindă ni se pare că mereu e ceva nou, de care nu ştiam. E minunat, de aceea putem spune cu certitudine ca „a vida e bonita”!